B******* S****
Apelant ReclamantF****** D*** M*****
Intimat PârâtRespinge apelul formulat de apelanta reclamantă B******* S**** împotriva sentinţei civile nr.1215/29.05.2008 , pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 4748.1/208/2006. Obligă pe apelanta reclamantă să plătească intimatului pârât suma de 1500 lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţă publică azi , 10 iunie 2009.
Respinge proba cu expertiza în construcţii solicitată de reprezentanta apelantei reclamante – pârâtă reconvenţional , precum şi proba testimonială solicitată de aceasta. Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta apelantei reclamante – pârâtă reconvenţional , pentru a depune la dosar actul notarial prin care imobilul în cauză a fost vândut. Amână judecarea cauzei la data de 10 iunie 2009, pentru ca reprezentanta apelantei reclamante – pârâtă reconvenţional să depună la dosar actul notarial prin care imobilul în cauză a fost vândut . Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi , 27 mai 2009.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimatul pârât pentru apărare. Amână judecarea cauzei la data de 27 mai 2009, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi , 29 aprilie 2009.
Încuviinţează cererea de amânare, şi în vederea constituirii legale a completului de judecată, în urma soluţionării cererilor de abţinere,
Consideră necesar amânarea judecării cauzei pentru soluţionarea cererilor de abţinere, şi