P******** D* P* L**** J********** P*******
ApelantC****** E****
Intimat Parte responsabilă civilmenteC****** P**** N******
Intimat Parte responsabilă civilmenteS****** D*****
Intimat Parte responsabilă civilmenteC****** R***** C*********
Intimat InculpatAdmite apelurile declarate de către P******** D* P* L**** J********** P******* şi inculpatul SBÎRCEA VIOREL, fiul lui Simion şi Dorina, născut la 20.10.1978 în Târgovişte, CNP *********1242, domiciliat în comuna Brăneşti, sat Brăneşti, str.Sub Coasta Mare, nr.84, jud.Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr.322/4.12.2008 pronunţată în dosarul nr.475/283/2008 de Judecătoria Pucioasa, jud.Dâmboviţa. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor comise de apelantul-inculpat Sbîrcea Viorel în sensul că, descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în cele componente de câte 1 an închisoare stabilite pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la violare de domiciliu, respectiv, complicitate la furt calificat; schimbă încadrarea juridică a acestora în fapte de instigare la violare de domiciliu, respectiv, de instigare la furt calificat prevăzute de art.25 raportat la art.192 alin.1 Cod penal şi art.25 raportat la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a Cod penal; menţinând pedepsele de câte 1 an închisoare, le contopeşte în baza art.34 alin.1 lit.b Cod penal raportat la art.33 lit.a Cod penal, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, anume 1 an închisoare; menţine şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată în baza art.83 Cod penal, dispunând ca inculpatul SBÎRCEA VIOREL, fiul lui Simion şi Dorina, născut la 20.10.1978 în Târgovişte, CNP *********1242, domiciliat în comuna Brăneşti, sat Brăneşti, str.Sub Coasta Mare, nr.84, jud.Dâmboviţa, să execute în final 4 ani închisoare, cu aplic. art.71, 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 14.04.2009.
Emiterea unui mandate de aducere cu însoţitor pe numele intimatului-inculpat Sbîrcea Ionuţ Leonard. Citarea apelantului-inculpat, intimatului-inculpat Sbîrcea Ionuţ Leonard, intimatului-parte vătămată şi autorităţii tutelare, precum şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Amână cauza la data de 14 aprilie 2009.