Dosar 4793/325/2009 din 18.03.2009

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4793/325/2009
Data dosar:
18.03.2009
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.03.2009 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Soluţionare

    În temeiul art.450 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen., admite cererea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate şi propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Timişoara, privind pe condamnatul F.P., în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara în executarea pedepsei de 12 (doisprezece) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.142/2001 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art.20 rap. la art.174 C.pen.. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.200/2001 emis de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 C.pen. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţa publică azi 25.03.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD