S** A********* R********* - A***** V***** I******** G**** S**
ReclamantS** A****** - Ţ***** A******** S** - S******** S******
PârâtAdmite " acţiunea în regres" formulată de reclamanta S.C." Asigurarea Românească" Asirom Vienna Insurance Group S.A. Bucureşti împotriva pârâtei S.C." Alianz Ţiriac Asigurări S.A. Sucursala Suceava, aşa cum a fot restrânsă. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 287,07 ROn reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 15.04.2008- 9.02.2009. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 5.05.2009.
Se va înainta un exemplar al înscrisurilor depuse de reprezentantul pârâtei la termenul de astăzi către reclamantă, cu menţiunea de a preciza dacă într-adevăr suma a fost încasată şi dacă mai insistă în acţiunea formulată. Amână judecarea cauzei la data de 5.05.2009 pentru când se va cita reclamanta. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.03.2009.
Acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 17.03.2009 pentru când se va cita reclamanta. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să facă dovada achitării pretenţiilor solicitate de reclamantă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.02.2009.