P******* C** . G******
PetentP******* T** M****
IntimatT*** A****
PetentAdmite cererea formulată de petiţionara T*** A****. În temeiul art. 281 Cod procedură civilă, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în alineatul al doilea al minutei şi dispozitivului sentinţei civile nr. 6234 din data de 04 august 2009 pronunţată de Judecătoria Tg-Mureş, în dosarul nr. 4814/320/2009, în sensul de a se rectifica locul la care urmează a se înregistra naşterea minorului Otvos Tibor ca fiind de „Registrul Stării Civile al Primăriei Tg. Mureş” şi nu „Registrul Stării Civile al Primăriei Constanţa”, cum în mod greşit s-a consemnat.
admite cererea.
Dispune fotocopierea filelor 1, 2, 3, 4 5, din dosar şi comunicarea acestora către intimată. Dispune rectificarea citativului în sensul că în sensul că T*** A**** are calitate de petentă, iar nu de intimată. Fixează termen pentru prezentarea minorului OTVOS TIBOR, la IML la data de 13 iulie.2009. Pune în vedere petentei ca în data de 13 iulie 2009 să asigure prezenţa minorului OTVOS TIBOR, la IML în vederea efectuării expertizei medico-legale. Emite adresă către IML, în vederea efectuării expertizei medico-legale în vederea stabilirii vârstei şi sexului minorului OTVOS TIBOR Dispune înaintarea dosarului de fond la IML cu menţiunea de a se efectua expertiza medico-legală dispusă în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 04.08.2009. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01.07.2009.