S********* P*********** D** I*********** P************* P******
ReclamantG***** S***** I********* C********** D* M***** ,******* P******
PârâtM********* P****** - P*** P*****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Piteşti. Admite acţiunea în parte. Obligă pe pârâtul Grupul Industrial Construcţii de Maşini "Dacia", din Piteşti, str.H.Coandă, nr.4, jud.Argeş să calculeze reclamantei drepturile salariale rezultate din neaplicarea Legii 221/2008 şi să îi plătească acesteia diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, începând cu data de 01.10.2008 şi până la 31.12.2009, în raport de perioada efectiv lucrată, urmând ca aceste sume să fie actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul Municipiul Piteşti şti să vireze celuilalt pârât fondurile necesare achitării acestor drepturi. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.