V***** V*****
Recurent ReclamantV***** M****
Recurent ReclamantS* O** P***** S* - P***** G*** Z******** D******* L********
Intimat PârâtS* O** P***** S*
Intimat PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta OMV PETROM SA. respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţi Ia act că reclamanţii au renunţat la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri în cuantum de 20.000 Euro. Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azu, 13.12.2011.
Amână pronunţarea la data de 13.12.2011 pentru ca părţile să depună concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6.12.2011.
În temeiul art. 155 1C.pr.civ, suspendă judecata cauzei privind pe reclamanţii V***** V***** şi V***** M****, domiciliaţi în Comăneşti, str.V.Alecsandri, nr.81, jud.Bacău şi pe pârâta OMV PETROM SA, citată la sediul secundar din Moineşti, str.T.Vladimirescu nr.92A, jud.Bacău. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2011
pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză. Pune în vedere reclamanţilor să achite suplimentul de onorariu expert de 300 lei. pronunţată în şedinţa publică de la 12.07.2011.
lipsa raportului de expertiză
amana cauza pentru adresa catre expert pentru lamuriri.
lipsa raportului de expertiză
lipsa raportului de expertiză
amana cauza la 1.03.2011 pentru lipsa onorariu raport expertiză
amana cauza la 18.01.2011, pentru cand se va achita onorariul de expert pentru Socaci St.
Respinge exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtei, invocată din oficiu de instanţă. Acordă termen la data de 23.11.2010, ora 8, pentru când se vor cita părtile. Cu apel odată cu forndul. Pronunţată în şedinţă publică publică, azi, 26.10.2010.
amână cauza pentru ca unitatea pârâtă să depună la dosar concluzii scrise şi toate înscrisurile pe care le considera relevante, sub sanctiunea amendarii pentru întârzierea nejustificată a solutionarii cauzei.
Invocă din oficiu excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC PETROM SA - GRUP ZĂCĂMINTE DOFTEANA LUCĂCEŞTI. Pune în vedere pârâtei prin reprezentant să facă dovada că deţine în patrimoniul propriu terenul revendicat dacă există, dacă nu să menţioneze în patrimoniul cui se regăseşte terenul care face obiectul revendicării . Prorogă discutarea excepţiei calităţii procesual pasive a pârâtei SC PETROM SA - GRUP ZĂCĂMINTE DOFTEANA LUCĂCEŞTI pentru termenul următor pentru când pune în vedere părţilor să pună concluzii pe această excepţie. Acordă termen la data de 12.10.2010, ora 8.00, pentru când pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la dosarul cauzei răspunsurile la interogatoriul ce i-a fost comunicat la acest termen. Reclamanţii prin procurator şi pârâta prin reprezentant primesc TC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.09. 2010.
Pune în vedere reclamanţilor prin procurator să precizeze în scris faptul că renunţă la capătul III de cerere; să precizeze valoarea fructelor pe ani şi să depună la dosarul cauzei schiţa avută în vedere la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare. Încuviinţează pentru reclamanţi probele cu 2 martori, cu interogatoriul pârâtei şi pentru pârâtă proba cu înscrisuri. Pune în vedere procuratorului reclamanţilor să depună la dosar lista cu numele şi adresele martorilor în vederea citării în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Prorogă discutarea probei cu expertiză topografică solicitată de reclamanţi după administrarea probelor încuviinţate. Acordă termen la data de 14.09 2010, ora 8.00, pentru când reclamanţii prin procurator şi pârâta prin reprezentant primesc TC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
Acordă termen la data de 22 iunie 2010, ora 8.00, pentru când se se emite adresă către d-l LĂZĂRESCU EUGEN pentru a preciza dacă mai reprezintă reclamanţii din prezenta cauză şi la reclamanţi să precizeze dacă mai sunt reprezentaţi de d-l procurator Lăzărescu Eugen , să precizeze pct.1 al cererii care a fost depusă la dosar şi care a fost transmisă prin fax dacă aceasta reprezintă o cerere de recuzare a instanţei, să trimită reprezentant sau să se prezinte în instanţă pentru susţinerea precizărilor, pentru a da lămuriri instanţei cu privire la capătele 2 şi 3 ale cererii. Se reia procedura de citare cu reclamanţii; pârâta prin reprezentant are TC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
Acordă termen la data de 8 iunie 2010, ora 8.00, pentru când se citează reclamaţii cu copie de pe înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă în vederea luării la cunoştinţă şi pregătirii apărării. Pârâta prin reprezentant are TC. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
Califică cererea formulată de reclamanţi ca fiind o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru . În conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 trimite cererea de reexaminare spre soluţionare unui alt complet. Acordă termen la data de 02.03. 2010, ora 8.00, pentru soliţionarea cererii de rexexaminare pentru când reclamanţii prin procurator şi reprezentantul pârâtei au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.02.2010.
Pune în vedere reclamanţilor prin procurator să precizeze în scris că înţeleg să renunţe la capătul III de cerere. Pune în vedere reclamanţilor prin procurator să timbreze la valoarea estimată de 100.000 euro capătul de cerere având ca obiect revendicare şi capătul de cerere având ca obiect despăgubiri la valoarea de 30.000 de euro. Se citează reclamanţii cu menţiunea de a achita până la termenul următor, taxa judiciară de timbru stabilită; taxă ce urmează să fie calculată funcţie de valorile indicate de reclamanţi prin procurator. Acordă termen la data de 16.02.2010, ora 8.00, pentru când reclamanţii prin procurator şi reprezentantul pârâtei au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.02.2010.
Acordă termen la data de 02.02.2010, ora 8.00, pentru când pune în vedere reclamanţilor prin procurator să precizeze titlul cu care a fost preluat imobilul, să facă dovada preluării imobilului de către stat, în ce an a fost preluat imobilul de stat. Urmează să pună în discuţie excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă după ce reclamanta va face dovada preluării de către stat a acestui imobil şi să se aprecieze asupra taxei judiciare de timbru. Reclamanţii prin procurator şi reprezentantul pârâtei primesc termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.01.2010.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reclamanţi în vederea angajării unui avocat şi acordă termen la data de 19.01.2010, ora 8.00, pentru când se reia procedura de citare cu reclamanţii. Pârâta prin reprezentant are termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.11.2009.
Acordă termen la data de 27.11.2009, ora 8.00, pentru când se comunică reclamanţilor întâmpinarea şi actele anexate la aceasta în vederea luării la cunoştinţă şi pregătirii apărării, urmând a fi citaţi în acest sens reclamanţii cu copii de pe aceste înscrisuri. Pârâta prin reprezentant primeşte termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.11.2009.