D*** M***** R*****
InculpatM**** C**** I***
InculpatM**** G*******
InculpatÎn baza art.159 al. 7 C.p.p., rap. la art. 155 C.p.p., şi cu aplic. art. 143 C.p.p., şi art. 148 al. 1 lit. f C.p.p., respinge cererea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara privind prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii: D.M. R, M. G, şi M. C. I În baza art. 139 al. 1 şi 35 C.p.p., raportat la art. 1451 C.p.p. şi art. 145 al. 2 C.p.p., s-a admite cererile formulate de inculpaţii D.M. R, M. G.şi M. C. I şi, în consecinţă, înlocuieşte măsura arestării preventive a celor trei inculpaţi cu măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, respectiv până la data de 01.09.2009. În baza art. 1451 al. 2 C.p.p., raportat la art. 145 al. 11 C.p.p., obligă inculpaţii D.M. R, M.G.şi M.C.I ca, pe durata obligării de a nu părăsi ţara, să respecte următoarele îndatoriri: -să se prezinte la organele de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; -să se prezinte la posturile de poliţie de pe raza localităţii de domiciliu, cărora li se încredinţează supravegherea, ori de câte ori sunt chemaţi; -să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare; -să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 1451 al. 2 C.p.p., raportat la art. 145 al. 3 C.p.p., atrage atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării îndatoririlor impuse pe dura obligării de a nu părăsi ţara. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor D. M. R, M.G şi M. C. I de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 52, 53 şi 54/24.06.2009 al tribunalului Timiş, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.08.2009.