S* R********* I**** D* S**
ReclamantP******* M*********** P******
PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.06.2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
În baza art.242 pct.2 c.pr.civ. suspendă judecata cauzei. Cu recurs.
Acordă termen pentru lipsa apărătorului ales al reclamantei, sub rezerva de a depune la dosar dovada imposibilităţii prezentării la acest termen. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 07 mai 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantei de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor comunicate la acest termen. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 30 aprilie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantei de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, sub rezervarea depunerii la dosar a dovezilor în acest sens. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 23 aprilie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviintează proba cu înscrisuri pentru reclamantă. Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantei de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi în vederea depunerii înscrisurilor în susţinerea cererii principale. Amână judecarea cauzei la 16 aprilie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Se reia procedura de citare cu reclamanta, conform disp. art. 85 c.pr.civ., cu exemplar de pe întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 19 martie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ si fiscal.