Ş***** S*******
Recurent ReclamantP****** P****** C******* V***** - P***** S***** 4
Intimat PârâtRespinge recursul ca nefondat. CC/LM
C U R T E A, Studiind actele şi lucrările dosarului, mai exact dovada de citare cu recurentul – reclamant, apreciază că la termenul de faţă procedura de citare cu acesta nu este legal îndeplinită, faţă de faptul că pe dovada de citare se menţionează doar „ afişat”, fără a se preciza însă locul unde s-a făcut afişarea şi nici motivul afişării iar în conformitate cu dispoziţiile art. 100 (1) pct.7 C.pr.civ. dovada de îndeplinire a procedurii de citare trebuie să cuprindă menţiunea referitoare la locul unde s-a făcut afişarea, precum şi cu dispoziţiile art. 100 alineat 3 lipsa acestor menţiuni este prevăzută sub pedeapsa nulităţii, astfel că pentru acest termen procedura de citare nu este legal îndeplinită cu recurentul – reclamant. Totodată, Curtea constată că, deşi în rezoluţie s-a dispus a se cita recurentul – reclamant cu menţiunea de a achita taxa de timbru pe cererea de recurs, s-a omis a se menţiona pe dovada de citare cu acesta obligaţia ce-i revine, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alineat 2 din Legea nr. 146/1997, precum şi faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond – respingerea acţiunii, ca inadmisibilă - urmează a se cita recurentul – reclamant cu menţiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4 lei şi 0,15 lei – timbru judiciar, pe cererea de recurs, sub sancţiunea anulării acesteia, ca netimbrată, sens în care D I S P U N E : Amână cauza la data de 11.02.2010, pentru când se vor cita părţile, ca în precedent; recurentul – reclamant urmând a se cita cu menţiunea de a achita taxa de timbru cuantum de 4 lei şi 0,15 lei – timbru judiciar, pe cererea de recurs, sub sancţiunea anulării acesteia, ca netimbrată, precum şi cu copie de pe Încheierea de şedinţă de la acest termen. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2009.
C U R T E A, Având în vedere Hotărârea nr. 3/28.08.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a hotărât restrângerea activităţii începând cu data de 01.09.2009, precum şi protestul personalului auxiliar de specialitate; în sensul intrării în sala de judecată şi doar a acordării termenelor şi faţă de împrejurarea că prezenta cauză nu se include în situaţiile de excepţie expres precizate la articolul 2 litera d) din hotărâre, respectiv cele având ca obiect plasamente şi răpiri internaţionale ori discutarea stării de arest, în situaţiile în care expiră starea de arest, urmează a D I S P U N E : Amână judecata la data de 26.11.2009, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2009.