C***** D*****
PârâtA******** D* P********** T** M***
ReclamantRespinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către reclamanta A******** D* P********** T** M***, în contradictoriu cu pârâtul C. D. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 4 noiembrie 2009.
Amână la 4 nov.2009 pentru citarea reclamantei cu menţiunea de a depune la dosar înscrisuri în susţinerea acţiunii, sub sancţiunea suspendării.
Amânat la 07 oct.2009, în temeiul art.1 din Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Deta, adoptată la data de 7 septembrie 2009, potrivit căruia în materie civilă nu se va soluţiona nici o cauză, urmare a protestului la care au aderat magistraţii acestei instanţe.
Amână soluţionarea cauzei la 09 sept. 2009 pentru ca pârâtul să facă dovada achitării debitului.