Dosar 4885/311/2009 din 27.05.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4885/311/2009
Data dosar:
27.05.2009
Instanta:
Judecătoria Slatina
Departament:
Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.04.2014 la ora 09:00

    Complet: CP1-pi
  • Încheiere

    Din oficiu dispune îndreptarea erorii materiale conform art 278 C.p.p. din cuprinsul s.p. 811/16.11.2009 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 4885/311/2009, în sensul că în preambulul sentinţei penale vor fi menţionate în mod corect părţile şi obiectul cauzei, astfel: „Pe rol fiind soluţionarea cauzei penale pornită prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 1495/P/2009 împotriva inculpatului SM, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cp.” şi nu cum din eroare a fost trecut:,, Pe rol fiind soluţionarea cauzei penale având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei Parchetului nr.747/P/2008 formulată de petentul MG, în contradictoriu cu intimatul ND. În baza art. 278 alin. 3 C.p.p. se vor face cuvenitele menţiuni la sfârşitul actului corectat. Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.. Pronuntata in sedinta publica din data de 08.04.2014.

    Incheiere finala dezinvestire din 08.04.2014
  • Sedinta din data de 16.11.2009 la ora 09:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    In baza art 86 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cp condamna pe inculpatul S***** M****, CNP *********3445, la pedeapsa de 1 an inchisoare, în regim de detenţie potrivit art. 57 Cp. În baza art. 61 Cp menţine liberarea condiţionată pentru restul de 634 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. 434/28.09.2005 a Tribunalului Dolj. In baza art. 71 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza finala si b C.pen. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 400 lei, din care 200 lei onorariu avocat oficiu, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.11.2009.

    Hotarare 811 din 16.11.2009
  • Sedinta din data de 09.11.2009 la ora 09:00

    Complet: CP1
  • Încheiere

    AP 16.11.2009

  • Sedinta din data de 12.10.2009 la ora 09:00

    Complet: CP1
  • Amânat

    AMINA CAUZA PENTRU A SE CITA PARTILE LIPSA

  • Sedinta din data de 28.09.2009 la ora 09:00

    Complet: CP1
  • Amânat

    AMINA CAUZA

  • Sedinta din data de 07.09.2009 la ora 09:00

    Complet: CP1
  • Amânat

    Acorda termen la data de 28.09.2009 CP 1, pentru când se vor cita inculpatul şi martorul din acte în vederea audierii.

  • Sedinta din data de 22.06.2009 la ora 09:00

    Complet: CP1
  • Amânat

    Acorda termen la data de 07.09.2009 CP 1, pentru când se vor cita inculpatul şi martorul din acte în vederea audierii.

Flux dosar


Actualizare GRPD