C*** M***** F******
Recurent ContestatorC*** J******** D* P***** B***********
IntimatAdmite ca fondat recursul. Modifică sentinţa în sensul că admite în parte contestaţia. Dispune recalcularea pensiei cu utilizarea unui stagiu complet de 25 de ani.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Oradea din 31 august 2009, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor şi cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, amână cauza pentru data de 4 noiembrie 2009, cam 39, ora 9,00.
Pentru ca partile sa-si precizeze poziţia în raport de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 40/2008 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 din Legea nr. 19/2000.