D****** E*****
PetentI************ D* P****** A* J******** S****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul D****** E***** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** S****, împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 3268354, din data de 24.04.2009. Înlocuieşte sancţiunea amenzii aplicată cu sancţiunea avertismentului şi atrage atenţia petentului asupra gradului de pericol social al faptei săvârşite, punându-i în vedere ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.12.2009
amâna pronunţarea la data de 21.12.2009
amâna pronunţarea la data de 16.12.2009
faţă de lipsa martorului
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sibiu
pentru audierea martorului asistent
faţă de cererea de amânare în vederea angajarii unui apărător formulată de petent.