Dosar 4929/328/2009 din 19.08.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) 1308/P/2009


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4929/328/2009
Data dosar:
19.08.2009
Instanta:
Judecătoria Turda
Departament:
Judecatoria Turda
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) 1308/P/2009
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet Penal 4
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin.5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a, c C. pen, 76 lit. d C. pen., condamnă pe inculpatul TĂTAR MIRCEA, la o pedeapsă de 7 luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii constând în refuzul, impotrivirea ori sustragerea conducatorului unui autovehicul de a se supune recoltarii probelor biologice sau testarii aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de doi ani şi şapte luni calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin.5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.12.2009.

  • Sedinta din data de 11.11.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet Penal 4
  • Amânat

    audiere martor

  • Sedinta din data de 30.09.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet Penal 4
  • Amânat

    audiere martori

Flux dosar


Actualizare GRPD