F**** F***** A****
ÎnvinuitI. În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul F**** F***** A****, , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, la o pedeapsă de; - 1 (un) an închisoare II. În baza art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul F**** F***** A****, cu datele de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat, la o pedeapsă de; 1 (un) an închisoare În baza art 33 lit a C.pen, 34 lit b C.pen, contopeşte pedepsele mai sus stabilite şi aplică inculpatului F**** F***** A****, pedeapsa rezultată de : - 1 (un) an închisoare În baza art. 71 C. pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit a teza II şi lit b Cpen. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 Cod penal şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării. În baza art. 71 alin 5 C.pen, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul avocatului din oficiu Lazea Cosmin, în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 2104/2009. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.12.2009.
În vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru data de 02.12.2009.
În vederea deliberărâii amână pronunţarea hotărârii pentru data de 24.11.2009.
În vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru data de 17.11.2009.
Amânat pentru data de 10.11.2009 pentru probe.
Amânat pentru data de 29.09.2009 faţă de lipsa martor.
Amânat pentru data de 16.06.2009 pentru probe..
Amânat pentru data de 26.05.2009 faţă de cererea de amânare.