S* T****** S****** S**
CreditorS* D***** S** - A************ P********* I**** B*****
DebitorJ********** C********
ReclamantRespinge, ca nefondată, cererea formulată în temeiul Legii privind procedura insolvenţei, de creditorul S* T****** S****** S**, cu sediul social în Constanţa, str. George Enescu nr. 11 şi cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în Bucureşti, str. Jiului nr. 2 A, Blocul Tornado, sector 1, în contradictoriu cu debitorul SC DOTNET SRL SUCEAVA, cu sediul în Aleea Venus nr. 1, bl. E 111, sc. A, ap. 3, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/499/2000, cod de identificare fiscală 13487634. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 august 2010.
Faţă de susţinerile reprezentantului debitoarei, pentru redactarea de către J********** C******** a sentinţei comerciale pronunţată în dosarul nr. 20983/212/2009, va dispune amânarea judecării cauzei, urmând a proroga discuţiile asupra cererii introductive pentru termenul de judecată viitor.
Faţă de susţinerile reprezentantului debitoarei, pentru justa soluţionare a cauzei, va da dispoziţie să se revină cu adresă către J********** C******** pentru a ne comunica, dacă este posibil, în fotocopie, sentinţa comercială pronunţată în dosarul nr. 20983/212/2009. Va da dispoziţie debitoarei să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte semnătura administratorului, în vederea efectuării verificării de scripte, urmând a proroga discuţiile asupra cererii introductive pentru termenul de judecată viitor.
Faţă de susţinerile reprezentantului debitoarei, pentru justa soluţionare a cauzei, va da dispoziţie să se facă adresă către J********** C******** pentru a ne comunica, dacă este posibil, în fotocopie, sentinţa comercială pronunţată în dosarul nr. 20983/212/2009. Va da dispoziţie să se facă adresă Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a depune, în fotocopie, un specimen al semnăturilor reprezentanţilor debitoarei, pentru a fi comparate cu cele de pe contractul de distribuţie şi anexele acestuia, încheiat între părţi. Va proroga discuţiile asupra cererii introductive pentru termenul de judecată viitor.
Faţă de înscrisurile depuse astăzi, pentru a-i da posibilitatea creditoarei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării va dispune amânarea judecării cauzei, urmând ca întâmpinarea să-i fie comunicată creditoarei.
Faţă de împrejurarea că procedura de citare a debitoarei este necompletă, va da dispoziţie ca aceasta să fie citată, prin administrator Pentilescu Bogdan Ionuţ, de la adresa indicată în certificatul emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, respectiv : Suceava, Aleea Venus nr. 1, bl. E 111, sc. A, ap. 3, jud. Suceava. Va dispune să-i fie comunicate debitoarei înscrisurile ce însoţesc cererea de chemare în judecată.