T*** D******
InculpatT*** D******
InculpatHot.117. Condamnă pe inculpatul T*** D****** pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă,prevăzută de dispoziţiile art.178 al.2 cod penal cu aplicarea art.74 lit.a76 lit.d c.penal la 1 an şi 6 luni închisoare.În baza art.81 c.pen.dispune suspendarea conditionată a executării pedepsei aplicate.Conform art.82 c.pen. termenul de incercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 2 ani.Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi 85 c.penal.În baza art.71 c.penal aplică faţă de inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.64 al.1 lit.a teza a 2-a şi lit.b c.penal. Conform aliniatului ultim al articolului sus menţionat pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.Onorariul în sumă de 200 lei pentru apărător desemnat din oficiu Ştefănescu Mihai din cadrul Baroului de avocati Tulcea va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiţie.Obligă inculpatul către stat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
termen acordat întrucât procedura de citare cu părţile este necompletă.