P***** D****
PetentC****** A**
IntimatC****** V*****
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul P***** D**** în contradictoriu cu intimata C****** A**. Desfiinţează ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nr. 786/P/2008 din 10.10.2008 şi trimite cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz pentru a efectua cercetări cu privire la săvârşirea de către numitul C****** V***** a infracţiunii de instigare la lovire şi alte violenţe prevăzută de art. 25 raportat la art. 180 alin. 2 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.10.2009.
Amână pronunţarea la 30.10.2009.
Faţă de: Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Neamţ nr. 11 din 18.09.2009 şi Procesul-verbal al Adunării Generale a Personalului Auxiliar de Specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Bicaz din 22.09.2009,
Acordă termen pentru pregătirea apărării şi a se reveni cu adresă la Parchet.
Pentru administrarea probatoriului.
Pentru administrarea probatoriului.