I**** S****** V*****
ContestatorDosar nr. 5006/327/2009 HOT. Sentinţa penală nr. /12.01.2010 Ia act de retragerea contestaţiei la executare, formulate de condamnatul I**** S****** V*****, CNP *********4904, fiul lui Vasile şi Doiniţa, născut la data de 28.11.1980, în loc. Comăneşti, jud. Bacău, cu domiciliul în com. Asău, sat Straja, jud. Bacău, în prezent deţinut în Penitenciar Vaslui. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va vira din fondul M.J.L.C. către B.A. Tulcea, pentru avocat Manole Doru. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.01.2010. Preşedinte, Simona Gheorghe
Amână pronunţarea la data de 12.01.2010.
Amână cauza la data de 11.01.2010 pentru a fi întrebat petentul, prin comisie rogatorie, dacă insistă în soluţionarea cererii sale.
Amână cauza la data de 30.11.2009 faţă de lipsa contestatorului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.11.2009.
termen 02.11.2009 Având în vedere protestele din sistemul judiciar, HOTĂRÂREA ADUNĂRII GENERALE A PERSONALULUI AUXILIAR DE SPECIALITATE, PERSONALULUI CONEX ŞI PERSONALULUI I.T. DIN CADRUL TRIBUNALULUI TULCEA ŞI JUDECĂTORIEI TULCEA din data de 01.09.2009, HOTĂRÂREA NR. 4/27.08.2009 şi HOTĂRÂREA NR. 6/18.09.2009 ALE ADUNĂRII GENERALE A JUDECĂTORILOR DIN CADRUL JUDECĂTORIEI TULCEA, judecarea cauzei, va fi amânată la data de 02.11.2009, urmând ca toate părţile să fie citate pentru noul termen de judecată acordat.
t.21.09. adresă Interpol privind perioada arestării pentru extrădare.