S* R***** T** S**
CreditorS* I*** R** C********** S**
DebitorS* R***** T** S**
CreditorConstată perimată cererea
art. 155 ind. 1 c.p.c.
Amână judecarea cauzei la data de 13.04.2010, pentru când se vor cita părţile, iar debitoarea cu menţiunea de a face dovada deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa, aşa cum susţine prin înscrisul depus la Tribunalul Timiş.
Amână judecarea cauzei la data de 02.03.2010, pentru când se vor cita părţile, iar creditoarea la adresa indicată pe împuternicirea reprezentantei acesteia aflată în dosarul Tribunalului Timiş, respectiv în Timişoara, Calea Vidrighin, nr. 12, jud. Timiş, cu menţiunea de a depune contractul de vânzare cumpărare nr. 1396/24.07.2008, la care face referire în acţiune şi modalitatea de calcul al penalităţilor.