I******* C*******
Recurent RECLAMANTC*** J******** D* A******** D* S******* T****
Intimat PÂRÂTRespinge acţiunea.
Amână pronunţarea la data de 22.09.2011.
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Respinge cererea .
precizare excepţie de neconstituţionalitate.
respinge cererea de suspendare
pentru ca reclamanta să depună dovada achitării cauţiunii în cuantum de 10% din suma contestată, în vederea discutării cererii de suspendare
Pentru ca pârâta să formuleze un punct de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamantă la acest termen de judecată,
Conform Hotărârii Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş din data de 31.08.2009, potrivit căreia, în semn de protest, în materie civilă vor fi soluţionate doar cauzele vizând plasamentul minorilor,