Dosar 5036/300/2009 din 13.04.2009

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5036/300/2009
Data dosar:
13.04.2009
Instanta:
Judecătoria Sectorul 2 București
Departament:
Sectie comuna
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2010 la ora 08:30

    Complet: 15 - C4 (Vineri)
  • Soluţionare

    Respinge excepţia de tardivitate a cererii precizatoare. Admite cererea precizată în parte. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 281 lei actualizată în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii, reprezentând pretenţii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.01.2010.

  • Sedinta din data de 13.11.2009 la ora 8:30

    Complet: CAMERA DE CONSILIU
  • Încheiere

    Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 29.01.2010. Se citează părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune copii certificate pentru conformitate de pe înscrisurile ataşate concluziilor scrise şi de a indica cuantumul debitului pe fiecare lună separat, respectiv iulie 1999, august 2000, ianuarie 2001, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art.155/1 C.p.c. Se atacă odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.11.2009.

  • Sedinta din data de 06.11.2009 la ora 08:30

    Complet: 15 - C4 (Vineri)
  • Încheiere

    Amână pronunţarea cauzei pentru data de 13.11.2009. Se atacă odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2009.

  • Sedinta din data de 18.09.2009 la ora 08:30

    Complet: 15 - C4 (Vineri)
  • Încheiere

    Protest al judecătorilor din cadrul acestei instanţe, în temeiul Hotărârii nr. 3 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, adoptată în unanimitate la data de 31.08.2009, precum şi cel al personalului auxiliar de specialitate. Termen de judecată pentru data de 6.11.2009.

  • Sedinta din data de 30.06.2009 la ora 8:30

    Complet: CAMERA DE CONSILIU
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 26.06.2009 la ora 08:30

    Complet: 15 - C4 (Vineri)
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 29.05.2009 la ora 08:30

    Complet: 15 - C4 (Vineri)
  • Încheiere

Flux dosar


Actualizare GRPD