D******* R******** D****** Ş* P***** T********
CreditorM**** C*****
DebitorRespinge acţiunea. Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică.
Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2009 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. În vederea soluţionării cererii de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată, cu termen de judecată la data de 20.11.2009. Dosarul nr. 506.1/273/2009 se repartizează, în baza art. 98/2 din Regulamentul de Ordine interioară al instanţelor, desemnează C1 magistrat Sorin Gheorghişan în vederea soluţionării fondului cauzei. Citarea reclamantei cu menţiunea”aplicat ştampila şi a pârâtului de la locul de domiciliu.
Amână judecarea cauzei la data de 02.12.2009 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. În vederea soluţionării cererii de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată, cu termen de judecată la data de 20.11.2009. Citarea reclamantei cu menţiunea”aplicat ştampila şi a pârâtului de la locul de domiciliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2009 Admite cererea. Încuviinţează abţinerea judecătorului GUGA AURICĂ în cauza 506.1/273/2009. Dosarul 506.1/273/2009 se repartizează,în baza art.98/2 din Regulamentul de Ordine interioară al instanţelor, desemnează C1 magistrat SORIN GHEORGHIŞAN pentru soluţionare. Irevocabilă. Dată în Camera de Consiliu 20.11.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 02.12.2009 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. În vederea soluţionării cererii de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată, cu termen de judecată la data de 20.11.2009. Citarea reclamantei cu menţiunea”aplicat ştampila şi a pârâtului de la locul de domiciliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2009
Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2009 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. În vederea soluţionării cererii de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.11.2009