Dosar 5060/120/2009 din 11.11.2009

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5060/120/2009
Data dosar:
11.11.2009
Instanta:
Tribunalul Dâmbovița
Departament:
Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.11.2010 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S7
  • Soluţionare

    disjunge cererea de atragere a rspunderii patrimoniale conform art.135 alin.5 din Legea 85/2006. În temeiul art.131 din lege închide procedura simplificată.

  • Sedinta din data de 01.10.2010 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S7
  • Amânat

    Amendarea administratorilor societăţii debitoare – numiţii C****** M**** domiciliat în comuna Potlogi, sat Româneşti, nr. 654, judeţul Dâmboviţa şi C******* Ş***** domiciliat în Bucureşti, Şos Mihai Bravu, nr. 327, bl.54,sc.2,et.2,ap.36, sector 3 cu suma de 500 lei fiecare . Autorizează lichidatorul judiciar Cabientul individual de insolvenţă Pantelin Marian să sesizeze organele de cercetare penală, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art.147 în ce îi priveşte pe numiţii C****** M**** domiciliat în comuna Potlogi, sat Româneşti, nr. 654, judeţul Dâmboviţa şi C******* Ş***** domiciliat în Bucureşti, Şos Mihai Bravu, nr. 327, bl.54,sc.2,et.2,ap.36, sector 3. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întreprindă demersuri pentru identificarea bunurilor debitoarei şi să prezinte judecătorului sindic un raport în acest sens. Se vor cita pârâţii prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, potrivit art.7 alin.1 din Legea 85/2006.

  • Sedinta din data de 03.09.2010 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S7
  • Amânat

    Ia act de formularea cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale împotriva numiţilor C****** M**** şi Coricică Ştefan . Introduce în cauză în calitate de pârâţi pe numiţii Chiriac Mirel domiciliat în Potlogi, sat Româneşti, nr.654, judeţul Dâmboviţa şi Coricică Ştefan domiciliat în Bucureşti str.Mihai Bravu nr. 327, bl.54, sc.2, et.2, ap.36, sector 3, ce vor fi citaţi conform prevederilor Codului de procedură civilă, comunicându-li-se câte un exemplar al cererii şi pentru a li se da posibilitatea de a formula întâmpinare. Amână cauza la data de 1 octombrie 2010, pentru continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 21.05.2010 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S7
  • Amânat

    deschide procedura simplificată de insolvenţă.

  • Sedinta din data de 29.01.2010 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S7
  • Suspendat

    În temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă suspendă judecata cererii formulată de creditoarea D******* G******* A F********* P****** Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte , str. Calea Domnească, nr. 166, judeţul Dâmboviţa, pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S* B*** E*** C********** S** cu sediul în comuna Potlogi, sat Româneşti, str. Dispensarului, nr.88A, judeţ Dâmboviţa, CUI 21932694, nr. de ordine în registrul comerţului J15/829/2007. Cu drept de recurs

  • Sedinta din data de 18.12.2009 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S8
  • Amânat

    Se va cita debitoarea S* B*** E*** C********** S** la sediul indicat de ORC Dâmboviţa, respectiv în comuna Potlogi, sat Româneşti, str. Dispensarului, nr.88A, judeţ Dâmboviţa şi prin administrator C****** M**** , domiciliat în comuna Potlogi, sat Româneşti, nr. 654, judeţul Dâmboviţa. Menţine citarea creditorului DGFP Dâmboviţa.

Flux dosar


Actualizare GRPD