S****** I***
Intimat PârâtS****** T****** V******
Intimat PârâtS****** E****
Intimat ReclamantI**** T****** V******
Intimat PârâtI**** G*******
Apelant PârâtAdmite exceptia netimbrarii. Anuleaza ca netimbrat apelul.
Apreciind că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale, consfinţite de art. 6 din Convenţie, pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate ; Văzând că subfinanţarea generală a sistemului judiciar afectează nu doar independenţa, ci însăşi existenţa justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului, negând România ca stat de drept ; Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş din data de 31.08.2009, potrivit căreia în materie civilă vor fi soluţionate doar cauzele vizând plasamentul minorilor ; Cum prezenta cauză nu se încadrează în categoria amintită, urmează a amâna judecata la un nou termen.