F***** D*****
Intimat InculpatS****** A***** M******
Intimat Parte civilăS******** D* A******** A M*********** B********
Apelant Parte responsabilă civilmenteS******* C***** S** P*********
Intimat Parte civilăB** A******** S* ( A********* )
Intimat Parte civilă802-În temeiul art. 178 alin. 1 şi 2 C.p. cu aplic art. 74 alin. 1 lit. c C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.p. condamnă pe inculpatul F***** D***** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a şi b C.p., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.p. În temeiul art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale se suspendă şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71 alin. 1 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În temeiul art. 14 şi art. 15 C.p.p. rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. cu aplic art. 998-999 C.civ., art. 1000 alin. 3 C.civ. şi a dispoz. Lg. nr. 95/2006, admite acţiunea civilă promovată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „SF. Pantelimon” şi obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, la plata către aceasta a sumei de 97,72 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi a dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive a sentinţei până la plata efectivă. În temeiul art. 14 şi art. 15 C.p.p. rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. cu aplic art. 998-999 C.civ. şi art. 1000 alin. 3 C.civ., admite în parte acţiunea civilă a părţii civile S****** A***** M****** şi îl obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, la plata către partea civilă a sumei de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri morale. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 3 C.p.p., obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpat şi de la comunicare pentru părţile civile. Prezenta sentinţă este opozabilă asigurătorului de răspundere civilă obligatorie S.C. BCR Asigurări S.A., sens în care un exemplar de pe hotărâre i se va comunica acestuia. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.12.2009.
Amână pronunţarea la data de 22.12.2009. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.12.2009.
Prelungeşte dreptul de circulaţie al inculpatului F***** D***** pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 07.12.2009 la data de 05.01.2010, inclusiv. Soluţia se comunică D.G.P.M.B.-B.P.R.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.12.2009.
Prelungeşte dreptul de circulaţie al inculpatului F***** D***** pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 5.10.2009 la data de 3.11.2009, inclusiv. Soluţia se comunică D.G.P.M.B.-B.P.R.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5.10.2009.