S********* D********* Î********* A*** Î* R**** I*** A******** M***** A**** E***** D**** M****** I******* B** L****** + 2* R****
Recurent reclamantŞ***** G******* B****
Intimat pârâtI*** A******** M****
Recurent reclamantA**** E****
Recurent reclamantD**** M****** I******
Recurent reclamantAdmite cererea formulată de reclamantul recurent Sindicatul Democratic din Învăţământ Arad în numele membrilor săi de sindicat, de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 759/8.05.2009 pronunţată în dosarul nr. 5091/108/2008. Îndreaptă eroarea materială strecurată în considerentele şi dispozitivul deciziei civile nr. 759/8.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 5091/108/2008, în sensul că în loc de „Obligă pârâta să plătească reclamanţilor, membrii ai Sindicatului Democratic Învăţământ Arad, primele de vacanţă aferente concediului de odihnă, cuvenite şi neacordate pentru perioada 5 decembrie 2005 – 31 actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective a acestora” se va trece „Obligă pârâta să plătească reclamanţilor, membrii ai Sindicatului Democratic Învăţământ Arad, primele de vacanţă aferente concediului de odihnă, cuvenite şi neacordate pentru perioada 5 decembrie 2005 – 31 decembrie 2008, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective a acestora”. Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia 759/8.05.2009. Irevocabilă.
Admite recursul reclamanţilor. Modifică sentinţa, admite în parte acţiunea pentru perioada 5.12.2005-31.12.2008.Irevocabilă. ----------- AC -------------
Amână pronunţarea cauzei la 8 mai 2009.