P*** I* C**** C*****
Recurent InculpatB***** - S******** T******** - P*** R**** L****
IntimatS*** A**** I**** S***** - P*** R**** L****
IntimatRespinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul Popa Călin Cornel împotriva deciziei penale nr. 161/A2009 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 509/323/2007. Obligă recurentul la 450 lei cheltuieli judiciare la stat din care 200 lei reprezentând onorar avocaţial din oficiu se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.01.2010.
Termen 13.01.2009.
Amână cauza la 02.12.2009 ca urmare a admiterii cererii de amânare formulată de apărătorul ales a inculpatului.
Având în vedere Hotărârile Adunării Generale a judecătorilor Curţii de Apel Târgu Mureş din 19 august 2009 şi 01 septembrie 2009, prin care s-a stabilit ca, în semn de protest pentru situaţia inacceptabilă creată faţă de puterea judecătorească, în următoarea perioadă să fie judecate doar cauzele ce privesc măsurile preventive, se va proceda în conformitate cu această hotărâre, astfel că toate dosarele în care nu sunt inculpaţi arestaţi preventiv vor fi amânate la data de 28 octombrie 2009. Termen 28.10.2009.
amână judecarea cauzei la data de 16 septembrie 2009, ca urmare a admiterii cererii de amânare formulate de către inculpat pentru angajare de apărător ales şi pentru îndeplinirea procedurii de citare cu SC ALTEX IMPEX SRL Piatra Neamţ.