S* O******* L******** S** B********
Intimat CreditorS* F******* I**** - S** S** C******** M**********
Intimat DebitorS* M****** S* B********
Intimat CreditorS* F******* I******** S** - P*** L********* "*** G*** R*********** I*****
Debitor LichidatorF********* D** S* - S******** I***
Intimat CreditorFaţă de împrejurarea că împotriva planului de distribuire nr. 3170/29.09.2011 a sumei de 17.255,07 lei nu au fost formulate contestaţii, în temeiul dispoziţiilor art. 122 şi următoarele din Legea nr. 85/2006, va dispune aprobarea acestuia şi îi va pune în vedere practicianului în insolvenţă să procedeze la efectuarea plăţilor. Faţă de înscrisurile depuse la dosar, pentru a curge termenul în care creditorii pot contesta raportul final, îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să facă dovada comunicării către creditori a raportului final şi a publicării acestuia în Buletinul procedurilor de insolvenţă, urmând a proroga discuţiile asupra propunerii de închidere a procedurii pentru termenul de judecată viitor. Faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, respectiv modificările aduse art. 35 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 215 din aceeaşi lege, văzând şi Hotărârea nr. 61/28 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Tribunalul Suceava, va dispune transferul cauzei la Secţia civilă a Tribunalului Suceava.
Faţă de înscrisurile depuse la dosar, pentru a curge termenul în care creditorii pot contesta planul de distribuire, va fixa un nou termen de continuare a procedurii, urmând a proroga discuţiile asupra planului de distribuire pentru termenul de judecată viitor.
Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării.
Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 884/11.03.2011, prin care : a fost aprobat raportul de evaluare a activelor debitorului; a fost aprobată vânzarea prin licitaţie publică, conform regulamentului de vânzare; a fost aprobat regulamentul de vânzare şi va dispune efectuarea vânzării. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării.
Respinge, ca nefondată, cererea privind anularea transferului patrimonial având drept obiect apartamentul nr. 14, situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, str. I. Hălăuceanu, sc. A, jud. Suceava, formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâţii SC FARMACIA IOANA-SOL SRL CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în Calea Bucovinei nr. 15, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/1437/1991, cod de identificare fiscală 731086 şi BLEZNIUC AGLAIA, domiciliată în Câmpulung Moldovenesc, str. Rândunicii nr. 2, sc. A, ap. 6, jud. Suceava. Respinge, ca nefondată, cererea privind anularea transferului patrimonial având drept obiect apartamentul nr. 1, situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, Calea Transilvaniei nr. 90, jud. Suceava, formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâţii SC FARMACIA IOANA-SOL SRL CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în Calea Bucovinei nr. 15, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/1437/1991, cod de identificare fiscală 731086, FURESZES ISTVAN, domiciliat în sat Ceaca nr. 67, Comuna Zalha, Jud. Mureş şi ROSTAS KATALIN, domiciliat în sat Ungheni nr. 209, Comuna Ungheni, Jud. Mureş. Respinge, ca nefondată, cererea privind anularea transferului patrimonial având drept obiect autoturismul „FORD FIESTA 1,8 DCL”, efectuat prin factura fiscală nr. 148/3.06.2009, formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâţii SC FARMACIA IOANA-SOL SRL CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în Calea Bucovinei nr. 15, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/1437/1991, cod de identificare fiscală 731086 şi SOLOGIUC TEODOR, domiciliat în Câmpulung Moldovenesc, str. Mihai Eminescu nr. 1 A, jud. Suceava. Respinge, ca nefondată, cererea privind anularea transferului patrimonial având drept obiect apartamentele nr. 2, 4 şi 5, situate în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 15, jud. Suceava, formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâţii SC FARMACIA IOANA-SOL SRL CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în Calea Bucovinei nr. 15, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/1437/1991, cod de identificare fiscală 731086 şi SC SOLOEXTREM TOUR SRL, cu sediul în Câmpulung Moldovenesc, str. Bradului nr. 8, jud. Suceava. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 15 martie 2011, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 ianuarie 2011
Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, va admite proba cu înscrisuri şi va fixa un nou termen de continuarea procedurii, urmând a proroga discuţiile asupra cererilor privind anularea transferurilor patrimoniale pentru termenul de judecată viitor.
Respinge, ca nefondată, contestaţia împotriva tabelului preliminar al creanţelor, formulată de debitorul SC FARMACIA IOANA-SOL SRL CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în Calea Bucovinei nr. 15, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/1437/1991, cod de identificare fiscală 731086, în cauza ce are drept obiect derularea procedurii prevăzută de Legea privind procedura insolvenţei, la cererea creditorului SC OZONE LABORATORIES SRL BUCUREŞTI, cu sediul în Calea Şerban Vodă nr. 133, clădirea D, etaj 2, sector 4, în contradictoriu cu debitoarea SC FARMACIA IOANA-SOL SRL CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în Calea Bucovinei nr. 15, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/1437/1991, cod de identificare fiscală 731086, lichidator judiciar fiind practicianul în insolvenţă LEX GRUP REORGANIZARE IPURL, cu sediul în Suceava, str. Alexandru cel Bun nr. 28, Bl. H 1, sc. B, ap. 1, jud. Suceava. Dispune întocmirea tabelului definitiv de creanţe. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 2 noiembrie 2010, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 septembrie 2010.
Aprobă raportul administratorului judiciar CABINET DE INSOLVENŢĂ „BEJINARU IONUŢ RICHARD”, cu sediul în Suceava, str. Alexandru cel Bun nr. 28, Bl. H 1, sc. B, ap. 1, jud. Suceava. În temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006, dispune deschiderea procedurii de faliment a debitoarei SC FARMACIA IOANA-SOL SRL CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în Calea Bucovinei nr. 15, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/1437/1991, cod de identificare fiscală 731086. În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă CABINET DE INSOLVENŢĂ „BEJINARU IONUŢ RICHARD”, cu sediul în Suceava, str. Alexandru cel Bun nr. 28, Bl. H 1, sc. B, ap. 1, jud. Suceava, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, cu un onorariul provizoriu de 2.000 lei. Pune în vedere ca la prima adunare generală a creditorilor să supună spre aprobare confirmarea sa şi comisionul de administrare. În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 10 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorului şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 1 iunie 2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 15 iunie 2010. Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 6 iulie 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 7 septembrie 2010. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 14 septembrie 2010. În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 7 septembrie 2010, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 aprilie 2010
Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de hotărârea adunării creditorilor cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 6540/25.01.2010, prin care : s-a aprobat propunerea de deschidere a procedurii de faliment; a fost desemnat comitetul creditorilor, în următoarea componenţă : SC PHARMAFARM SA – preşedinte; BCR SA – membru; BRD SA – membru; a fost confirmat administratorul judiciar cu un onorariu în cuantum de 1.500 lei lunar. Pentru justa soluţionare a contestaţiei formulată de debitoare, îi va da dispoziţie acesteia să depună înscrisurile doveditoare despre care face vorbire în cuprinsul cererii (în exemplare suficiente pentru a fi comunicate creditorilor şi administratorului judiciar), urmând a proroga discuţiile asupra contestaţiei împotriva cererilor de creanţă formulate de SC OZPHARMA LOGISTICS SRL, SC MONTERO SA SC PHARMAFARM SA, SC FARMEXPERT DCI, SC RELAD INTERNATIONAL SRL, pentru termenul de judecată viitor. Va proroga pentru termenul de judecată viitor discuţiile asupra propunerii de deschidere a procedurii falimentului.
Faţă de înscrisurile depuse la dosar, îi va da dispoziţie debitoarei să timbreze contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 120 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar mobil, sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată şi să depună motivele pentru care a formulat această cerere. Va proroga pentru termenul de judecată viitor discuţiile asupra contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor, formulată de debitoare şi asupra propunerii de deschidere a procedurii falimentului.
Admite cererea formulată de creditorul SC OZONE LABORATORIES SRL BUCUREŞTI, cu sediul în Calea Şerban Vodă nr. 133, clădirea D, etaj 2, sector 4. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC FARMACIA IOANA-SOL SRL CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în Calea Bucovinei nr. 15, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/1437/1991, cod de identificare fiscală 731086. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă CABINET DE INSOLVENŢĂ „BEJINARU IONUŢ RICHARD”, cu sediul în Suceava, str. Alexandru cel Bun nr. 28, Bl. H 1, sc. B, ap. 1, jud. Suceava, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.500 lei. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând părţile şi transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006, până la data de 15 decembrie 2009. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 18 decembrie 2009. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 7 ianuarie 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 19 ianuarie 2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 25 ianuarie 2010. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 25 ianuarie 2010, ora 1000, la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu. Dispune trimiterea notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către administratorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosarul cauzei raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006, în termen de maximum 30 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica creditoarea şi debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedura simplificată. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 19 ianuarie 2010, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 octombrie 2009.
Constatând că pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal este înregistrat şi dosarul nr. 5565/86/2009, ce are drept obiect o cerere de chemare în judecată formulată în temeiul Legii privind procedura insolvenţei în contradictoriu cu aceeaşi debitoare, în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. 3 din Legea privind procedura insolvenţei, va dispune conexarea acestuia la prezentul dosar. În temeiul art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Constată că se impune continuarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor, stabilite prin Hotărârea adunării generale a judecătorilor Tribunalului Suceava din 18 septembrie 2009. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
PENTRU SOLUŢIONAREA LITIGIULUI PE CALE AMIABILĂ.
COMPLETARE PROBATORIU.
Acordă termenul solicitat. Dă dispoziţie creditoarei să comunice dacă între părţi a fost încheiat un protocol de eşalonare a plăţii debitului.