C***** M******
ReclamantŢ*** I**
PârâtŢ*** N****** n***** î* a*** 1***
PârâtŢ*** E****
PârâtS***** D****** M*****
PârâtAdmite acţiunea. Constată săvârşită vânzarea cumpărarea intervenită între părţi având ca obiect suprafaţa de 1 ha 2300 mp., teren arabil extravilan situată în com. Prundu, jud. Giurgiu, sola 121, parcela 1254. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
pronunţarea la 23.03.2010.
pentru lipsă de procedură cu pârâta Ţicu Dumitra şi în vederea audierii martorului, amână cauza.
În baza art. 167 Cpc., încuviinţează pentru reclamantă probale aşa cum au fost solicitate, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile cauzei, ia act că reclamanta va asigura prezenţamartoului, în vederea citării pârâţilor personal la interogatoriu, va amână cauza.
Pentru lipsă de procedură cu pârâtul Ţicu Niculae şi pentru a se emite adresă la Primăria com. Prundu pentru a se comunica dacă pârâtul Ţicu Niculae a decedat, iar în caz afirmativ să se înainteze extras de pe actul mde deces şi anexa 24 cu menţionarea moştenitorilor şi a domiciliilor acestora, va amâna cauza.
Pentru ca reclamanta să depună la dosar extras de carte funciară sau în cazul în care nu există carte funciară certificat de sarcini eliberat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi certificat fiscal pentru imobil , va amâna cauza.
Pentru lipsă de procedură cu pârâţii, în baza art. 107 Cpc., va amâna cauza.