P****** T* B********
RecurentP****** A********
Intimat InculpatZ******** N***
Intimat Parte vătămatăŞ***** N*****
Intimat Parte vătămatăP****** G*******
Intimat Reprezentant legalAmână pronunţarea la 28.10.2009 Dec. 1581/ R - Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Casează, în întregime, decizia penală nr.225/A/09.04.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I- Penală şi, în parte, sentinţa penală nr.2089/24.11.2008a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, numai cu privire la achitarea inculpatului P****** A******** pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, republicată şi rejudecând: În baza art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, republicată, cu aplicarea art.99 alin.3 C.p. condamnă pe inculpatul P****** A******** la pedeapsa de 6 luni închisoare.Repune în individualitatea lor pedepsele de câte 6 luni închisoare aplicate pentru cele două infracţiuni prev. de art.239 alin.1 cu aplicarea art.99 C.p. şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art.321 alin.2 cu aplicarea art.99 C.p. şi, în baza art.34 lit.b rap. La art.33 lit.a C.p. le contopeşte cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, republicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare. Constată că inculpatul a fost reţinut la data de 20.08.2007 pentru 24 ore. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.Definitivă.
Lipsă procedură cu intimatul inculpat şi P****** G*******.