T****** A********
PetentRespinge contestaţia
Amanat pentru administrare probe.
Apreciind ca fiind concludentă şi pertinentă cauzei proba cu anchetă socială solicitată de petent prin apărător, instanţa urmează a o încuviinţa şi va dispune a se emite adresă în acest sens către Consiliul Local Medgidia sens în care va amâna cauza. Va emite adresă către locul de deţinere al petentului - Penitenciarul Spital Poarta Albă pentru a ne comunica date despre situaţia juridică a petentului , respectiv: ce mandat execută în prezent petentul, pedeapsa la care a fost condamnat, în baza cărei sentinţe penale, dacă a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei şi, în situaţia în care deţin aceste înscrisuri să ne înainteze copii de pe acestea.