S********* I***** R*******
PetentAdmite cererea formulată de petentul Sindicatul INFLPR „Radiaţia”, cu sediul în Măgurele, str. Atomiştilor, nr. 111, jud. Ilfov. Ia act de modificările intervenite cu privire la compunerea organului de conducere al sindicatului şi cu privire la statut, conform procesului – verbal al Adunării Generale a sindicatului din data de 30.09.2009. Dispune înscrierea modificărilor în Registrul special aflat la Judecătoria Cornetu. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.11.2009.
Deliberând, în interesul justei soluţionări a cauzei şi având în vedere şi poziţia petentului, din oficiu, va dispune emiterea unei adrese la Judecătoria Buftea, cu solicitarea de înainta instanţei dosarul nr. 9/S/2001, în urma a căruia soluţionare s-a acordat personalitate juridică sindicatului INFLPR „Radiaţia”, urmând a amâna cauza şi a acorda un nou termen de judecată.