C******* G*******
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** Ş*********
PârâtRespinge acţiunea, precizată şi completată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 15.03.2010.
Amână pronunţarea la 15.03.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 8.03.2010.
Amână pronunţarea la 8.03.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 01.03.2010.
DISPUNE Acordă un nou termen de judecată pentru ca petentul să ia cunoştinţă de relaţiile depuse la dosarul cauzei de către reprezentantul Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 1.03.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 25.01.2010.
DISPUNE Respinge cererea de suspendare a cauzei, solicitată de către C****** L***** D* F*** F****** Ş*********, prin reprezentantul său. Pune în vedere reprezentantului Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti să precizeze dacă punerea în posesie făcută prin procesul-verbal de punere în posesie nr.22278/5.10.2004 este un proces-verbal de punere în posesie efectivă a reclamantului şi a celorlalţi moştenitori ai defunctului Câmpeanu Alexandru, în sensul dacă s-au făcut măsurători în teren efective, cu aparate de măsurare corespunzătoare şi dacă s-a întocmit schiţa anexă la acest proces-verbal. De asemenea să precizeze dacă fişa cu date, care cuprinde şi suprafaţa în litigiu, are la bază punerea în posesie efectivă şi schiţa cu vecinătăţile terenului, respectiv dacă vecinătăţile din procesul-verbal corespund cu cele din fişa cu date, să depună la dosarul cauzei planul cadastral, din pct.Izvorani, care a fost întocmit pentru acest proces-verbal, anexa 34, pg.2, precum şi dacă acest plan este în prezent avizat de OCPI Argeş. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 25.01.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 23.11.2009.
DISPUNE Menţine în sarcina reclamantului obligaţiile din încheierea de şedinţă din 25.08.2009, respectiv de a-şi preciza cererea disjunsă, în sensul să individualizeze în concret terenul pentru care solicită obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti la punerea în posesie, de asemenea amplasamentului acestuia, precum şi să depună la dosarul cauzei acte eliberate potrivit Legii Fondului Funciar, sub sancţiunea suspendării cererii disjunse, în baza art. 155 1 Cod proc.civ. Pune în vedere reprezentantului Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti să depună la dosarul cauzei toate actele care-l privesc pe reclamant, eliberate potrivit legii fondului funciar de către această comisie, să precizeze care este motivul pentru care nu l-a pus în posesie pe reclamant, împreună cu ceilalţi moştenitori, şi pentru care nu i-a fost eliberat titlul de proprietate, în calitate de moştenitor al autorilor Alexandru şi Filofteia Câmpeanu, în pct.”Izvorani”, pentru suprafaţa de 25.600 mp. Dispune ataşarea la prezenta cauză a dosarului cu nr.6876/280/2006 (6884/2006) al Judecătoriei Piteşti, iar din oficiu, a dosarului cu nr.1010/280/2005 (1011/2005) al Judecătoriei Piteşti. Conceptează părţile în calitate de reclamant şi pârâtă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 23.11.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 05.10.2009.
DISPUNE Acordă un nou termen de judecată pentru ca reprezentantul Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti să ia cunoştinţă de conţinutul cererii disjunse, precum şi de conţinutul cererii precizatoare formulată de către petent şi comunicată în şedinţa publică. Pune în vedere petentului să-şi precizeze cererea disjunsă, în sensul să individualizeze în concret terenul pentru care solicită obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti la punerea în posesie, de asemenea amplasamentului acestuia, precum şi să depună la dosarul cauzei acte eliberate potrivit Legii Fondului Funciar, sub sancţiunea disjungerii cererii disjunse în baza art. 155 1 Cod proc.civ. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 05.10.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 25.08.2009.
Termen acordat pentru ataşarea dosarului nr. 6876/280/2006.
DISPUNE La solicitarea reprezentantului Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti, pune în vedere petentului să depună la dosarul cauzei copie de pe cererea disjunsă ce face obiectul cauzei, pentru a fi comunicată intimatei. De asemenea să precizeze acţiunea disjunsă în condiţiile prevăzute de art. 112 Cod proc.civ. coroborat cu prevederile Legii Fondului Funciar, să stabilească clar cadrul procesual, precum şi să depună la dosarul cauzei acte pentru a face dovada calităţii procesuale active, sub sancţiunea suspendării cauzei, conform art. 1551 Cod proc.civ. Amână judecarea cauzei la 21.07.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 25.05.2009.