S********* Î********* M*****
ReclamantŞ***** C* C****** I***** C*******
PârâtC***** C******* P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea completată. Obligă pe pârâta Ş***** C* C****** I***** C******* să calculeze şi să plătească reclamanţilor prima de vacanţă corespunzătoare perioadei 18.12.2005-31.12.2008, în funcţie de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanţi, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâta Comuna Cetăţeni să vireze pârâtei de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi. Definitivă şi executorie Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.04.2009, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea la data de 13.04.2009.
Pune în vedere reprezentantului sindicatului să depună la dosar tabel cu semnăturile membrilor de sindicat în numele cărora înţelege să formuleze acţiunea, statele de plată sau adeverinţe din care să rezulte că membrii de sindicat nu au primit până în prezent prima de vacanţă pe perioada solicitată în acţiune, sub sancţiunea aplicării disp. art. 155 ind.1 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 09.04.2009 în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Se citează pârâţii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.