R*** T* M**************
InculpatÎn baza art. 334 C. pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Radu Mircea Gheorghe din infracţiunea prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 OUG 195/ 2002 cu aplicarea art. 83 şi art. 37 lit. b C. pen. în infracţiunea prev. şi ped. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 83 şi art. 37 lit. a C. pen. Condamnă pe inculpatul RADU MIRCEA GHEORGHE, la: - 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare – pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C. pen. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat la 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare prin prezenta hotărâre a fost săvârşită în cursul termenului de încercare dispus prin sentinţa penală nr. 272/ 07.06.2007 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin dec. pen. 143/ 12.10.2007 a Tribunalului Caraş- Severin. În temeiul art. 83 alin. 1 C.pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală anterior menţionată şi dispune executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă astfel că inculpatul ca executa, în final, pedeapsa de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.pen.- în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C.pen. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. – obligă inculpatul la plata sumei de 120,00 lei – cheltuieli judiciare către stat; suma de 200 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu (av. Peica Daniela- delegaţie nr. 1687/16.11.2009), va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.02.2010.
În baza art. 20 alin. 1 raportat la art. 27 alin. 2 Legea 290/2004 va dispune efectuarea unei adrese către IPJ CS în vederea comunicării fişei de cazier a inculpatului. În baza dispoziţiilor art. 291 alin. 1 raportat la art. 314 alin. 1 C. pr. pen va dispune citarea inculpatului cu citaţie simplă la Arestul IPJ Caraş – Severin şi la Penitenciarul Timişoara.
În baza art. 67 raportat la art. 78 C. pr. pen. apreciind utilitatea probei solicitată, va încuviinţa audierea martorului şi va dispune citarea acestuia cu citaţie simplă. În baza dispoziţiilor art. 291 alin. 1 raportat la art. 314 alin. 1 C. pr. pen va dispune citarea inculpatului cu citaţie simplă la Penitenciarul Timişoara.
Amanat la data de 17.12.2009, în vederea citării inc. la Penit. Timişoara.