V******** N* G*******
ReclamantV******** A**********
PârâtP***** G*********
PârâtN*** S****
PârâtV******** C*********
PârâtIa act de renunţarea reclamantului la judecata acţiunii. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţa publică , azi, 6.05.2010.
Va dispune administrarea probei cu expertiză tehnică, specialitatea topometrie, cu următoarele obiective : - transpunerea in teren suprafaţa de teren in litigiu, revendicată de reclamant, respectiv suprafaţa de 1.500 m.p. situată in pct.” Meret Jos”, urmând să întocmească schiţa de configuraţie; - să se precizeze dacă pârâţii ocupă vreo suprafaţă de teren sin terenul reclamantului; urmând să se aibă in vedere şi sentinţa civilă nr. 6379/1997 a Judecătoriei Piteşti şi raportul de expertiză ce însoţeşte această sentinţă. In temeiul disp. art. 202 Cod procedură civilă , desemnează prin tragere la sorţi exp. Diaconu Georgeta, specialitatea topometrie, cu un onorariu provizoriu in sumă de 700 lei , in sarcina reclamantului. Pune in vedere reclamantului să facă dovada achitării onorariului de expert in sumă de 700 lei , in termen de cinci zile de la încuviinţarea probei , sub sancţiunea decăderii din probă. Se emit adrese către expert in vederea efectuării lucrării şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş , in vederea înştiinţării numirii exp. Diaconu Geta, numai după achitarea onorariului de expert de către reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 6.05.2010. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08 Aprilie 2010
Admite cererea formulată de reclamant. Pune in vedere reclamantului să facă dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen de judecată. Respinge excepţia de suspendarea a cauzei invocată de apărătorul pârâtului Enache Ion , întrucât in temeiul disp. art. 112 al.3 Cod procedură civilă, reclamantul a certificat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, înscrisuri solicitate de instanţă la termenul de judecată din data de 8.10.2009. Ia act de renunţarea reclamantului la judecata acţiunii faţă de pârâţii Enache Ion şi V******** C*********. Se citează pârâtul , cf. disp. art. 85-100 Cod procedură civilă, cu menţiunea prezentării la interogatoriu şi de a preciza probele de care înţelege să se folosească in dovedirea cererii. Amână judecarea cauzei la data de 8.04.2010. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04 Martie 2010.
Încuviintează cererea formulată de apărătorul pârâtului Enache Ion. Pune in vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză şi schiţele anexe acestuia, in copii conforme cu originalul din dosarul nr. 13667/1994 al Judecătoriei Piteşti şi a sentinţei civile nr. 6379/1997 , cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive, şi care să poarte ştampila de grefă, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit disp.art.155 ind.1 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 04.03.2010. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 Februarie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 11.02.2010 pentru a da posibilitatea părtilor să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar. Pune in vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză şi schiţele anexe acestuia, in copii conforme cu originalul din dosarul nr. 13667/1994 al Judecătoriei Piteşti şi a sentinţei civile nr. 6379/1997 , cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit disp.art.155 ind.1 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronuntată în şedinţă publică, azi, 14.01.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2010 pentru a da posibilitatea reclamantului să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Dispune ataşarea la prezenta cauză a dosarului cu nr. 427/2004 al Judecătoriei Topoloveni. Pune in vedere ginerelui pârâtei N*** S**** să depună la dosar procură specială de reprezentare in această cauza. Pune in vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză şi schiţele anexe acestuia, in copii conforme cu originalul din dosarul nr. 13667/1994 al Judecătoriei Piteşti şi a sentinţei civile nr. 6379/1997 , cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive, sub sancţiunea suspendării cauzei prev. de disp. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă. Se reia procedura de citare cu pârâta N*** S****, cf. disp. art. 85-100 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică , azi, 19 Noiembrie 2009.
Dispune introducerea şi citarea in cauză in calitate de pârâţi a numiţilor V******** C********* şi Enache Ion. Pune in vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză şi schiţele anexe acestuia, in copii conforme cu originalul din dosarul nr. 13667/1994 al Judecătoriei Piteşti şi a sentinţei civile nr. 6379/1997 , cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive, sub sancţiunea suspendării cauzei prev. de disp. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă. Se citează pârâţii care nu au termen in cunoştinţă, cf. disp. art. 85-100 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 19.11.2009. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică , azi, 08 Octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 08.10.2009, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 Septembrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 10.09.2009, pentru lipsă de procedură cu părţile. Se reia procedura de citare cu părţile , cf. disp. art. 85-100 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică , azi, 04 Iunie 2009.