M**** S*****
ContestatorC******** L**** A* M*********** R***** - S******** P*************** I******* Ş* T****
IntimatI************ D* P****** C*
IntimatAdmite excepţia perimării cererii invocată din oficiu. Constată perimată cererea.
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei. Menţine suspendarea.
În vederea respectării principiului continuităţii, va dispune trimiterea cauzei pe cale administrativă completului iniţial învestit prin repartizarea aleatorie cu soluţionarea cauzei, respectiv C2 – civil şi va stabili termen de judecată la data de 06.10.2010. În baza art. 85 C. pr. civilă, va dispune citarea contestatorului şi intimatului lipsă.
in baza art. 155 indice 1 cpc suspenda judecata
Constata necesară citarea contestatorului cu mentiunea de a depune la dosar dovada faptului ca a fost plecat din tara, respectiv sa precizeze perioada in care a fost plecat si sa depuna inscrisuri de la unitatea la care lucreaza, sub sanctiunea decaderii din proba,
Amână judecata cauzei la data de 21.04.2010, pentru când se vor cita contestatorul si intimata IPJ CS. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.03.2010.
Dispune introducerea in cauza in calitate de intimat a IPJ CS. Amână judecata cauzei la data de 03.03.2010, pentru când se va cita intimata IPJ CS. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.01.2010.
Amână judecata cauzei la data de 13.01.2010, pentru când se va cita contestatorul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.11.2009.