R* O***** L**** R*************
CreditorC******* V*****
DebitorIa act de renunţarea la judecată a cererii reclamantei R* O***** L**** R*************, în contradictoriu cu pârâtul C******* V***** având ca obiect pretenţii. În temeiul art. 23 alin 2 indice 1 din Lg. 146/1997 dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.920 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţata în şedinţa publică, astăzi, 24.11.2010.
t.24.11.2010 la cererea pârăt. pentru a se stabili legea aplicabilă
pentru a se aduce la cunostinta contestatorului ca apărătorul său ales si-a denuntat mandatul de asistenta juridica
acorda termen la 23.06.2010 pentru comunicarea inscrisurilor depuse
Amână cauza la data de 12.05.2010 până la care reclamanta va înainta înscrisuri.
Acordă un nou termen de judecată la data de 31.03.2010.
Amâna cauza la data de 03 martie 2010.
MINUTA ÎNCHEIERII din 16.12.2009 Ia act că în cauză a fost formulată opoziţie de către debitorul C******* V*****. Stabileşte termen la data de 20.01.2010 pentru ca reclamanta să-şi precizeze acţiunea în sensul dacă se pune capăt procedurii europene a somaţiei de plată sau se trece litigiul la procedura civilă de drept comun. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.12.2009.
Amână pronunţarea la data de 16.12.2009
Repune cauza pe rol şi acorda termen de judecată la data de 09.12.2009 pentru citarea părţilor
Amână pronunţarea la data de 10.11.2009
Amână pronunţarea la data de 04.11.2009.
amana cauza la data de 28.10.2009 pentru a da posibilitate pârâtului să-şi angajeze apărător.
Amână cauza la data de 14.10.2009 pentru pregătirea apărării.