Dosar 5299/86/2009 din 11.08.2009

investire cu formulă executorie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5299/86/2009
Data dosar:
11.08.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
investire cu formulă executorie
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.09.2009 la ora 9:00

    Complet: C7F urgente
  • Soluţionare

    Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2009.

  • Sedinta din data de 21.09.2009 la ora 9:00

    Complet: C-AT-7F civil
  • Încheiere

    Având în vedere hotărârile Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Suceava din data de 03.09.2009, 09.09.2009 şi 18.09.2009 prin care aceştia au aderat la protestul judecătorilor din întreaga ţară, stabilind să fie soluţionate doar cauzele având ca obiect: arestare preventivă, plasamente minori şi suspendarea executării silite iar prezenta cauză nu are acest obiect, Amână judecarea cauzei la data de 29 septembrie 2009.

  • Sedinta din data de 17.09.2009 la ora 9:00

    Complet: C7F urgente
  • Amânat
  • Sedinta din data de 08.09.2009 la ora 9:00

    Complet: C7F urgente
  • Amânat

    Termen 17.09.2009

  • Sedinta din data de 20.08.2009 la ora 9:00

    Complet: CF civil vacanta
  • Suspendat

    Suspendă cauza conform art.155 ind.1 Cod proceură civilă. Cu recurs.

Flux dosar


Actualizare GRPD