B******* D****** I******
Recurent RECLAMANTD******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** T********
Intimat PARATA********** N******** A V******
Intimat PARATAdmite recursul declarat de reclamanta recurentâ Bulboacă Daniela Iuliana împotriva sentinţei civile nr. 505/23.03.2009, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5300/108/2008, în contradictoriu cu intimatele pârâte Autoritatea Naţională a Vămilor şi D******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** T********. Modifică în parte sentinţa civilă recurată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei, obligă pârâtele la plata drepturilor salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, precum şi la înscrierea acestora în carnetul de muncă, începând cu 01.04.2004 şi până la 01.01.2007. Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.11.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara din data de 02.09.2009 prin care s-a decis cu unanimitate de voturi că începând cu data de 03.09.2009 se vor judeca numai cauzele în materie penală având ca obiect verificarea mandatului de arestare care expiră, iar în materie civilă numai cauzele privind plasamentul minorilor şi răpirile internaţionale, restul cauzelor aflate pe rol se vor amâna pentru noi termene de judecată