Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Decizia nr. 481/R/13.10.2009; Admite recursul declarat de pârâta SC CAMSERV SRL împotriva sentinţei civile nr. 1414/C/2009 pronuţate de Tribunalul Braşov- Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ pe care o modifică în tot, şi-n consecinţă: Respinge cererea formulată de reclamanta ONRC prin ORC Braşov în conatradictoriu cu pârâta S.C. CAMSER SRL. Dispune efectuarea menţiunilor în registrul comerţului.
Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov din data de 1 septembrie 2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie ; Având în vedere şi Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei PROJUST din 31 august 2009, de susţinere de către personalul auxiliar de specialitate a protestului decis de Adunările Generale ale instanţelor ; Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive, a celor vizând plasamentul minorilor şi a cererilor de suspendare provizorie a executării. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, amână cauza la data de 13 octombrie 2009.