Dosar 5308/260/2009 din 12.11.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5308/260/2009
Data dosar:
12.11.2009
Instanta:
Judecătoria Moinești
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.12.2009 la ora 08:00

    Complet: Complet nr.14
  • Soluţionare

    În baza art.87 alin.1 din OUG 195/2002 , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, condamnă pe inculpatul M******* G********* la 1( an) închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b ,C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal. În baza art.81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei,pe durata unui termen de 3 ani prev. de art.82 C.penal. Conf. art.71 alin.5 C.penal, suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului că dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conf. art.83 C.penal. Dispune în baza art.189 C.pr.penală, ca plata onorariului de avocat din oficiu în sumă de 200 lei, să se achite din fondurile M.J. către B.A. Moineşti ( av. Răduc Andreea). În baza art.191 alin.1 C.pr.penală, obligă inculpatul la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare.

Flux dosar


Actualizare GRPD