Z******** V*****
Inculpat InculpatM***** L****** M****
Apelant Parte civilăS******* D* U****** B*** M***
Parte civilăL**** N******
MartorA******* M******** A*******
Martoradmite cererea, dispune învestirea cu formulă executorie a s.p. 241/2009.
În baza art. 334 Cod pr.pen., respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. În baza art. -174 rap. la art. 175 lit. i Cod pen. cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 Cod pen., condamna pe inculpatul Z.V. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea în baza art. 65 Cod pen., rap. la art. 53 pct. 2 lit. a Cod pen., a drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, lit.b Cod pen., pe o perioadă de 2 ani. Cu apel în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi p. civile şi de la comunicare cu restul părţilor.
amâna pronunţarea la data de 24.11.2009.
s-a amânat faţă de lipsa inculpatului, a apărătorului inculpatului şi a martorului şi pentru ca părţile civile să prezinte martorii în vederea audierii lor
Se amână pentru a repeta procedura de citare faţă de martora S.I. cu mandat de aducere
se amână având în vedere cererea de amânare a judecării cauzei şi pentru a se repeta proceduara de citare cu martorul
se amână la data de 29 septembrie 2009, sala 54, ora 9:00, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din raza Curţii de Apel Oradea din data de 31.08.2009
pt. emiterea adresei la SRSS în vederea efectuării unui referat de evaluare şi în vederea audierii martorilor propuşi de către apărătorii aleşi ai părţilor.
pt. a se emite adresă la SEIP Satu Mare să ne comunice adresa martorului M. M., văzând şi disp. art. 183 , 291 Cod pr.pen.,
în vederea citării martorilor acuzării, potrivit dispoziţiilor art. 6 Cod pr.pen.
în vederea pregătirii apărării.
văzând disp. art. 6 Cod pr.pen. în vederea angajării unui avocat de către inculpat.