Dosar 533/86/2009 din 23.01.2009

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 533/86/2009
Data dosar:
23.01.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2009 la ora 11:00

    Complet: C4 F Cont
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta Comuna Moldoviţa-prin primar să acorde reclamanţilor, proporţional cu timpul lucrat, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 01.01.2005 şi până la data de 12.03.2009, data pronunţării sentinţei, pentru reclamantul Maleş Mihai-Florin, începând cu data de 11.10.2006 şi până la data de 12.03.2009 pentru reclamanta S******* M******* A******, începând cu data de 01.01.2005 şi până la data de 12.03.2009 pentru reclamanta M******** O******, începând cu data de 01.01.2005 şi până la data de 12.03.2009 pentru reclamanta M**** F******, începând cu data de 25.02.2008 şi până la data de 12.03.2009 pentru reclamanta V***** M******, începând cu data de 01.01.2005 şi până la data de 12.03.2009 pentru reclamanta Hauca Cristinica-Axenia şi începând cu data de 01.01.2005 şi până la data de 12.03.2009 pentru reclamantul Crăiuţ Constantin Aurelian, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamanţi privind plata acestor drepturi începând cu data pronunţării hotărârii şi în continuare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 26.02.2009 la ora 9:00

    Complet: C4 F Cont
  • Amânat

    Se va cita în cauză, în calitate de pârâtă, Comuna Moldoviţa-prin primar.

Flux dosar


Actualizare GRPD