M**** C****************
Recurent CondamnatÎn baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. Admite recursul formulat de condamnatul Moisă Constantin Costel, împotriva sentinţei penale nr. 560/20 august 2009 a Judecătoriei Oneşti, pronunţată în dosar nr. 5343/270/2009, pe care o casează în totalitate. Reţine cauza spre rejudecare şi pe fond Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de propuneri de la Penitenciarul Spital Tg. Ocna şi în consecinţă. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului, Moisă Constantin Costel, cu date de stare civilă cunoscute - de sub puterea mandatului nr. 2185/2007, emis în baza sentinţei penale nr. 4205/2006 aJudecătoriei Moineşti, pentru pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 208-209 C.p. Atrage atenţia condamnatului asupra prevederilor art. 61 C.p. Onorariu avocat oficiu, de câte 100 lei va fi suportat din fondul M.J. Cheltuielile judiciare în recurs şi fond rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi 17 nov. 2009.
T.17.11.2009 ORA 9,00 R 4
acordă termen la data de 20.10.2009