I******* G*******
ContestatorAdmite contestaţia. Deduce din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 507/30 octombrie 2008 a Judecătoriei Darabani perioada executată între 26 aprilie 2009 şi 1 iunie 2009. Onorariul apărătorului din oficiu, în valoare de 100 lei se va vira din fondul MJ către BA Tulcea pentru av. Ciupelea Alexandru. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2009.
termen 12.11.2009, în vederea emiterii unei adrese către Interpol pentru a ne comunica dacă petentul Cojocaru Lovin a fost arestat pe teritoriul Italiei şi pe ce perioadă
Având în vedere protestele din sistemul judiciar şi HOTĂRÂREA ADUNĂRII GENERALE A PERSONALULUI AUXILIAR DE SPECIALITATE, PERSONALULUI CONEX ŞI PERSONALULUI I.T. DIN CADRUL TRIBUNALULUI TULCEA ŞI JUDECĂTORIEI TULCEA din data de 01.09.2009, judecarea cauzei va fi amânată la data de 15.10.2009, urmând ca toate părţile să fie citate pentru noul termen de judecată acordat.