S*** H** S*****
Recurent CreditorS*** S******* S*****
Intimat DebitorS*** L**** R****** S*****
Intimat CreditorA******** C******* A T******** Y*** D** R****** P*** R*********** L**** D***** P****
CreditorS* L**** M****** S** P*** R*********** L**** A***** V***
CreditorÎn temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC SUNNYMOB SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul BRAŞOV pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Onorariul lichidatorului judiciar CII CULEA NICOLETA în sumă de 3.240 lei va fi plătit din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 din lege. Autorizează creditorii societăţii să pună în executare sentinţa civilă nr. 336/sind/09.03.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov privind angajarea răspunderii materiale personale a fostului administrator al societăţii. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.03.2017.
Hotarare 374/2017 din 22.03.2017Pentru a se împlini termenul în care părţile au posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul final de activitate, formularea în scris a acestor obiecţiuni de creditoarea SC HSH SRL, soluţionarea lor, stabileşte termen la data de 22.03.2017, sala T4, ora 8:30.
Incheiere de sedinta din 01.02.2017Pentru comunicarea şi publicarea raportului final de activitate, citarea părţilor în vederea soluţionării eventualelor obiecţiuni la raport şi pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen la data de 01.02.2017, sala T4, ora 8:30.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Pentru soluţionarea irevocabilă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului aflată în recurs, stabileşte termen la data de 14.12.2016, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016Pentru a rămâne irevocabilă sentinţa pronunţată în dosarul privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 14.09.2016, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 20.04.2016Pentru soluţionarea irevocabilă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 20.04.2016, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 13.01.2016Pentru soluţionarea acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 13.01.2016, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 23.09.2015Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 23.09.2015, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 29.04.2015Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea celor două cereri adiacente prezentei cauze, acţiunea privind angajarea răspunderii administratorului şi acţiunea în anulare, stabileşte termen la data de 29.04.2015, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea celor două cereri adiacente prezentei cauze, acţiunea privind angajarea răspunderii administratorului şi acţiunea în anulare, stabileşte termen la data de 28.01.2015, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea celor două cereri adiacente prezentei cauze, acţiunea privind angajarea răspunderii administratorului şi acţiunea în anulare, stabileşte termen la data de 05.11.2014, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 24.09.2014Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea celor două cereri adiacente prezentei cauze, acţiunea privind angajarea răspunderii administratorului şi acţiunea în anulare, stabileşte termen la data de 24.09.2014, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 16.04.2014Pentru continuarea procedurii, soluţionarea acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce formează obiectul dosarului nr. 5373/62/2009/a2 şi a acţiunii în anulare înregistrată sub dosar nr. 5373/62/2009/a1, stabileşte termen la data de 16.04.2014, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 29.01.2014Pentru continuarea procedurii, soluţionarea acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce formează obiectul dosarului nr. 5373/62/2009/a2 şi a acţiunii în anulare înregistrată sub dosar nr. 5373/62/2009/a1, stabileşte termen la data de 29.01.2014, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea acţiunilor adiacente: acţiunea privind angajarea răspunderii administratorului ce formează obiectul dosarului nr. 5373/62/2009/a2 şi acţiunea în anulare înregistrată sub dosar nr. 5373/62/2009/a1, stabileşte termen la data de 23.10.2013, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 19.06.2013Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea acţiunilor adiacente: acţiunea privind angajarea răspunderii administratorului ce formează obiectul dosarului nr. 5373/62/2009/a2 şi acţiunea în anulare înregistrată sub dosar nr. 5373/62/2009/a1, stabileşte termen la data de 19.06.2013, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 27.03.2013Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea acţiunii în anulare, stabileşte termen la data de 27.03.2013, sala T4, ora 8,30.
Admite cererea. Dispune numirea curatorului special.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei - debitoare. Respinge cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar.
În vederea soluţionării cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de societatea debitoare, stabileşte termen la data de 10.10.2012, camera de consiliu, ora 8,30. Pentru continuarea procedurii, stabileşte termen la data de 12.12.2012, sala T4, ora 8,30.
În vederea continuării demersurilor de preluare a documentelor financiar contabile ale debitoarei şi pentru a se face propuneri de continuare a procedurii, stabileşte termen la data de 03.10.2012, sala T4, ora 8,30.
Pentru continuarea procedurii, preluarea documentelor financiar contabile ale debitoarei şi întocmirea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvenţă, stabileşte termen la data de 23.05.2012, sala T4, ora 8,30.
În vederea întocmirii, comunicării şi publicării raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă, stabileşte termen la data de 28.03.2012, sala T4, ora 8,30.
Deschide procedura simplificată de faliment. Numeşte în calitate de lichidator pe administratorul judiciar Culea Nicoleta. Pentru continuarea procedurii stabileşte termen la data de 08.02.2012, sala T4, ora 8,30.
Pentru discutarea propunerii de intrare a debitoarei în procedura simplificată de faliment, acordă termen la data de 07.12.2011, sala T4, ora 8,30.
Pentru ca administratorul judiciar să depună la dosar dovada notificării deschiderii procedurii insolvenţei către societatea debitoare şi pentru discutarea propunerii de intrare a acestei societăţi în procedura simplificată de faliment, acordă termen la data de 09.11.2011, sala T4, ora 8,30.
În vederea restituirii dosarului de fond de la Curtea de Apel Braşov şi discutarea propunerii de intrare a debitoarei în procedura simplificată de faliment, acordă termen la data de 26.10.2011, sala T4, oira 8,30.
În vederea soluţionării recursului declarat de societatea debitoare împotriva sentinţei civile nr. 418/sind/23.02.2011 şi restituirea dosarului de fond, acordă termen la data de 22.06.2011, sala T4, ora 8,30.
Admite acţiunile formulate de către reclamantele SC HSH SRL şi SC LOSAN ROMANIA SRL împotriva debitoarei SC SUNNYMOB SRL Braşov pentru deschiderea procedurii insolvenţei şi în consecinţă: În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei , Numeşte administrator judiciar pe CII CULEA NICOLETA. Pentru continuarea procedurii, stabileşte termen la data de 20.04.2011, sala T4, ora 8,30.
Admite contestaţiile. Respinge cererile.
Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 06.07.2010.
Pentru comunicarea şi studiul răspunsului la interogatoriu, acordă termen la data de 29.06.2010, sala T4, ora 10,30.
Pentru comunicarea şi studiul răspunsului la interogatoriu, acordă termen la data de 22.06.2010, sala T4, ora 10,30.
Pentru a se depune răspunsul la interogatoriu de către creditoarea SC HSH SRL, acordă termen la data de 08.06.2010, sala T4, ora 10,30.
Faţă de lipsa martorilor, pentru citarea acestora cu mandat de aducere, acordă termen la data de 25.05.2010, sala T4, ora 10,30.
În vederea administrării probatoriului cu privire la contestaţiile formulate de către debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, acordă termen la data de 27.04.2010, sala T4, ora 10,30.
În vederea comunicării înscrisurilor depuse de societatea debitoare şi faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul creditoarei SC HSH SRL, acordă termen la data de 30.03.2010, sala T4, ora 10,30.
Faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al debitoarei, acordă termen la data de 09.02.2010, sala T4, ora 10,30.
În vederea soluţionării contestaţiei, acordă termen la data de 05.01.2010, sala T4, ora 10,30.
În vederea refacerii procedurii de citare cu societatea debitoare şi comunicarea precizării de acţiune, acordă termen la data de 24.11.2009, sala T4, ora 10,30.
Admite cererea de abţinere.