K**** R******
ReclamantP**** A****
PârâtP**** S***** T****
PârâtÎndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 2598/2010 în sensul că în dispozitivul sentinţei se va menţiona că suma datorată de către pârâţi, în solidar, către statul român, este de 1119 RON şi nu de 1011 Ron, cum s-a reţinut din eroare. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 24.09.2009.
Având nevoie de timp pentru a delibera, Amână pronunţarea cauzei la data de 14.04.2010. Amână pronunţarea cauzei la data de 21.04.2010. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta K**** R******, în contradictoriu cu pârâţii P**** A**** şi P**** S***** T****. Obligă pe pârâţi, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 15000 RON reprezentând contravaloare împrumut. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pe pârâţi, în solidar, la plata către statul român a sumei de 1011 Ron reprezentând contravaloare ajutor public judiciar de a care a beneficiat reclamanta. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pentru ca reclamanta să depună la dosar cupoanele de pensie pe ultimele două luni, anterioare formulării cererii şi o declaraţie pe proprie răspundere în sensul de a preciza dacă în ultimele 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar
în vederea achitării de către reclamantă a taxei judiciare de timbru în sumă de 1119 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei şi pentru ca aceasta să formuleze în scris cererea de ajutor public judiciar conform OUG 51/2008, care să cuprindă menţiuni privind obiectul acţiunii, natura procesului, identitatea, codul numeric personal, domiciliul, starea materială a sa şi a familiei, veniturile sale şi ale soţului, dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată pe ultimele două luni şi o declaraţie pe proprie răspundere în sensul de a preciza dacă în ultimele 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar
Pentru a se comunica pârâţilor copia acţiunii şi a înscrisurilor şi în vederea achitării de către reclamantă a taxelor judiciare de timbru